Francezii se Scufundä
Ne aflam în prezenta unei
inversiuni istorice în Franta, unde vechiul spectru politic se desface în
tãndãri, si unde apare o noua fisurã. Avînd în vedere
intensa propaganda mediaticã care a atins tara, francezii nu înteleg
referintele esentiale, si se agata de liniile rosii care nu mai exista. Cu
toate acestea, faptele sunt clare, si sunt de prevazut anumite evolutii.
- Petrecere privatã în La Rotonde:Felicitat în calitate de noul presedinte francez, Emmnuel Macronprimeste personalitati ale Spectacolului, si în special, a lui CAC 40,în noaptea primului round al alegerilor.Aici poate fi vazut, în conversatie cu un prieten, bancherul Jacques Attali.
Dupa o campanie electorala foarte agitata,
francezii l-au selectionat pe Emmanuel Macron (sprijinit de orasele din centru)
si Le Pen, ( sprijinita de zonele suburbane si rurale), pentru cel de-al
doi-lea round al alegerii presedintelui.
Începînd din acest moment, aproape toti
candiatii derutati, cu exceptia lui Jean-Luc Mélenchon – si aceasta nu este o
întîmplare – au apelat la sprijinul lui Macron, care ar trebui sa fie ales cu
usurinta.
Cele doua mari partide istorice care au
guvernat Franta de la începutul celei de-a Cincea Republica, republicanii
(ex-gaulistii) si Partidul Socialist (ex-partidarii lui Jaurés), au fost
derutati. În timp ce un recent venit ''Înainteaza''! (fapt evidentiat , în
special, în occidentul liniei Le Havre-Marseille), si ajunge pe vîrful scenei
înfruntînd Frontul National (localizat la estul acestei linii).
Exista un candidat al fascismului?
În istoria Frantei, nu este
pentru prima oara ca aceasta diviziune este clarã: într-o parte, un aparator al
aliantei, cu cine pare a fi cea mai mare putere a momentului (Statele Unite),
si în cealalta parte, o miscare care se sforteaza sa obtina independenta
nationala; într-o parte, întreaga clasa dominanta, fara nici o exceptie
notabila, în cealalta parte, un partid constituit din elemente de toate
provenientele, compus în mod predominant de proletari, dintre care trei
sferturi vin din dreapta, si un sfert, din stînga.
Evidenta este ca, viitorul
presedinte francez va fi D-l. Macron; un om al Bancii Rothschild & Cª, care
acum este sprijinit de toate sefiile companiilor apartinînd lui CAC 40.
Ei bine, fara suparare pentru
prejudecatile noastre, unanimitatea/concordanta puterii banului, este
caracteristica fundamentala a partidelor fasciste.
Aceasta unanimitate a Marelui
Capital, este întotdeauna însotita de una din natiunile care sterge
diferentele. Pentru a fi egale, trebuie sa fie identice. Asta este ceea ce
Presedintele Hollande începuse cu legea ''casatoriei pentru toti'' în 2012-13.
Anuntata ca fiind mijlocul de a stabili egalitatea între cetateni, independent
de orientarea lor sexuala, ea a schitat, de fapt, ca necesitatile cuplurilor cu
copii, sunt aceleasi ca si ale cuplurilor homosexuale. Existau cu toate
acestea, multe alte solutii mai inteligente. Opozitia fata de lege, a trezit
proteste enorme, însa din nefericire, fara a prezenta orice alta propunere, si
uneori, amestecata cu slogane homofobice.
Indentic, atacul împotriva
revistei Charlie-Hebdo, a fost celebrat cu sunetul lui ''Eu sunt Charlie!'', si
cetatenii care au îndraznit sa spuna ''Nu fi Charlie!'' au fost dati în proces
în instantele de judecata.
Este trist ca francezii nu au
reactionat nici în fata unanimitatii Marelui Capital, nici în fata obligatiei
de a folosi aceleasi mecanisme juridice, si de a asocia aceleasi slogane.
Dimpotriva, continua sa considere Frontul National actual ca fiind ''fascist'',
fara sa prezinte alt argument, care sa nu fie decît cel al trecutului sau
îndepartat.
Putem rezista candidatului fascismului?
Majoritatea francezilor
considera ca Emmanuel Macron, va fi un presedinte asemanator lui Sarkozy si
Hollande, un om care va continua politica lor. Atunci se asteapta ca tara sa cada si mai mult. Ei acepta acest blestem,
crezînd ca îndeparteaza amenintarea extremei drepte.
Multi îsi mintesc ca, la început, Frontul
National a reunit pierzatorii Celui de-al Doilea Razboi Mondial, si politica
socialista de colonizare a Algeriei. S-au concentrat în cîteva figuri de
colaboratori cu ocupantii nazisti, fara sa înteleaga ca Frontul National de
azi, nu are nimic în comun cu aceste persoane. Ei continua sa traga la
raspundere pe locotenentul Jean-Marie Le Pen (tatal lui Marine), pentru drama
algeriana, si sa nu recunoasca responsabilitatea liderilor socialisti ai
epocii, a teribilului lor Ministru de Interior, François Mitterand.
Nimeni îsi aduce aminte ca, în 1940, a fost
un Ministru fascist, Generalul Charles de Gaulle, care a refuzat armistitiul
rusinos, cu Germania nazista. Acest om, delfinul oficial al Maresalului
Philippe Petain (care era nasul ficei lui), si care sa angajat singur, în
Rezistentã. Luptînd împotriva educatiei si împotriva prejudecatilor sale, a
strîns lent în jurul sau,împotriva vechiului sau mentor, francezi de toate
originile, pentru a apara Republica. Sa alaturat unei personalitati de stînga,
Jean Moulin, care cu cîtiva ani înainte deviase în secret, bani si arme
traficate ale Departamentului Marinei, pentru a sprijini republicanii spanioli
împotriva fascistilor.
Nimeni îsi va aminti de un coleg al lui De
Gaulle, Robert Schuman, care si-a pus semnatura pe Armistitiul rusinii, si dupa
aceea, cîtiva ani mai tîrziu, a fundat o Comunintate Economica Europeana (azi
Uniunea Europeana); o organizatie supra-nacionala conceputa dupa modelul nazist
al ''Noii Ordini Mondiale'', împotriva Uniunii Sovietice, si în prezent,
împotriva Rusiei.
Modelul
Obama-Clinton
Emmanuel Macron, are sprijinul vechiului
presedinte al SUA, Barack Obama. El a organizat o echipa politica externa
compusa din principalii diplomati neo-conservatori, si nu face un secret din
faptul ca sprijina politica externa a democratilor nord-americani.
Barack Obama, si- prezentat politica sa
externa ca fiind o retorica diametral opusa predecesorului sau, republicanul
George W. Bush, dar, în practica, a parcurs toate punctele pasilor lui. Acesti
amîndoi oameni au condus, succesiv, la societatile Orientului Mijlociu Înlargit
la nivel de distrugere, care a cauzat mai mult de 3 milioane de morti. Emmanuel
Macron, sprijina aceasta politica, cu toate ca înca nu se stie daca pretinde sa
o justifice prin ''democratizare'', sau prin ''revolutia spontana''.
Daca în alegerile Statelor Unite, Hillary
Clinton a fost derutata, Emmanuel Macron, trebuie sa fie ales în Franta.
Nu exista dovada ca Marine Le Pen va fi
capabila sa joace rolul lui Charles De Gaulle, însa exista trei lucruri care
sunt previzibile:
•
Asa cum sa
petrecut în 1940, britanicii, îngolindu-si tristetea, l-au primit pe De Gaulle
la Londra, si în ziua de azi, rusii o vor sprijini pe Le Pen.
• Asa cum sa petrecut în 1939, rari au fost comunistii care au
provocat instructiunile partidului lor, si s-au alaturat Rezistentei; în ziua
de azi, rari vor fi suporterii lui Jean-Luc Mélenchon, care o vor face. Însa,
mergînd de la atacul nazist la URSS, a fost Partidul Comunist cel care a
sprijinit pe De Gaulle, si care a constituit majoritatea Rezistentei. Nu exista îndoiala ca, în anii
viitori, Mélenchon va lupta alaturi de Le Pen.
• Emmanuel Macron, nu va întelege niciodata oamenii care rezista
subjugarii/dominarii tarii lor. Deci, nu va întelege lupta popoarelor din
''Orientul Mijlociu Înlargit'' pentru adevarata lor independenta, împreuna cu
Hezbollah, cu Republica Araba a Siriei si cu Republica Islamica a Iranului.
Tradus: The Light Journalist
No comments:
Post a Comment