Richard Dolan în interviu cu un fost agent al CIA Citizen Hearing

Richard Dolan în interviu cu un fost agent al

CIA

Citizen Hearing

Anonim: Da, stiti, pe mãsurã ce îmbãtrînim – am 77 de ani acum – nu putem sã trãim pentru întotdeauna. Deci, dacã aceastã procedurã pe care o voi face de a curãta sîngele, nu va functiona, atunci probabil am putine luni de viatã, înainte ca rinichii mei sã înceteze sã functioneze. Si acesta este motivul, pentru care vreau sã dau acest interviu, cu aceastã ocazie.

Richard Dolan: Vrei sã spui, cã totul prin ceea ce ai trecut, este prea important, pentru ca persoanele, sã nu-l cunoascã.

A: Da

R: Da

R: Poate – putem sã începem, prin începutul carierei tale militare, si sã parcurgem ceea ce au fost experientele tale ?

A: Eu eram ...  [fusesem] pe lista armatei, si am intrat în armata Statelor Unite. Dupã asta, am fost trimis la Semnal Centrul de Instruire (Centrul de Antrenament de Semnalizare), [inteligibil], în partea de Est a Statelor Unite.

R: Ce an era ?

A: ’58. Am frecventat cursul de antrenament de Semnale. Si cu aceastã ocazie, am frecventat cursul de rádio, telex, si de asemenea cursul de criptografie, “Crypto”. Erau cinci instructori care ieseau din serviciul militar, dupã aceea au ales cinci elevi, cei mai buni, si eu eram pe locul al treilea, în clasã. Din cauza asta am fost indicat ca instructor.

R: Cu aceastã ocazie de asemenea lucrai la CIA ?

A: Nu.

R: Încã nu ?

A: Nu. O zi mai tîrziu, seful meu a venit lîngã mine, si mi-a spus: “ Ti-ar place sã cîstigi, ceva bani în plus ?. Am rãspuns: “Banii sunt buni !” [Rîsete reciproce]. Atunci mi-a explicat, cã ar putea aranja asta, [si cã eu] trebuia sã obtin o permisiune specialã de la Casa Albã, pentru acest lucru. Si m-am gîndit, la naiba, trebuie sã fie ceva foarte exclusiv. Si am rãspuns : “ Ei bine, despre ce este vorba ? “. Si el mi-a rãspuns: “ Eu sunt director al CIA, în zona orientalã a Statelor Unite “. Am rãspuns: “Nu stiam asta! “ El a adãugat, Nu era de presupus sã o stii! “[Rîsete reciproce]. Trebuia sã obtin un mandat Q,special, de la Casa Albã, de degajare, pentru acest lucru. Dupã sase sãptãmîni, permisul meu special a sosit, si mi-am obtinut buletinul meu de la CIA. Era un Buletin de Identitate, asemãnãtor cu un card de credit, pe care eu îl puteam introduce în identificatorul usii, pentru a face lectura, a intra, si numele meu era de asemenea inventat. Niciodatã nu am folosit numele meu adevãrat. Am început sã lucrez cu el, în proiectul în care era înscris. A fost Proiectul Blue Book = Cartea Albastrã, care era în parte o fraudã.

R: Crezi cã unele din cazuri ale lui Blue Book, erau complect fictive ?

A: Da, da. Dar cazul în care lucram, cred cã era Fort Beleel[sic], Maryland.

R: Mmhmm, Fort Belvoir ?

A: Da. Si nu a venit de la Pentagon. Sau nu a venit de la Cartierul General al CIA.Dar aveam rapoarte, despre un anumit reperaj în Mexic sau în Itália, sau ceva asemãnãtor. Si atunci trebuia sã ... aveam persoane care aveau sã urmãreascã acest caz, care aveau sã ia interviuri la persoane, pentru a vedea, dacã erau cazuri inventate sau reale.

R: Ei mergeau frecvent în strãinãtate ?

A: Eu nu am fost, dar am fost în toate statele[sic], însã persoanele de la CIA care lucrau cu noi, o fãceau. Aveam un raport nou, uneori, în timpul sãptãmînii. Eu sosisem recent în armatã, întelegi. Prin urmare, nu aveam cunostinte despre nimic. Dar seful meu m-a integrat în Proiectul Blue Book, si în ceea ce au gãsit mai tîrziu. Cuprinzînd Grey’ii, si strãinii, si accidentul de la Roswell.

R: Cum te-ai simtit cînd ai fost numit, cînd ai stiut despre asta prima datã ?

A: Ei bine, eram destul de perturbat cu asta, întelegi ? Si i-am zis: “Nu stiu dacã voi fi capabil sã judec acest tip de probleme – stiind ceea ce este adevãrat, si ce nu – cãci nu cunosc mult despre asta”. Atunci ...

R: Si ce a rãspuns el ?

A: A spus : “ Ei bine, trebuie sã construim informatiile, pe mãsurã ce avansãm. si sã vedem cum functioneazã”.

R: Si desigur, o altã problemã este, cã ei nu puteau vorbi despre aceste probleme, cu família sau cu prietenii, evident.

A: Nu, nu, nu le puteam mentiona nimãnui. De fapt, am fãcut un jurãmînt, cã nu aveam sã vorbesc despre asta cu nimeni. Mult dupã asta, timp de 40 de ani, si mai mult de 50, ceea ce înseamnã, pînã în 2010.

R: Ai fãcut toatã aceastã muncã de criptologie, cãutai imagini, poze, clipuri vídeo. În 1958, probabil în Toamna anului  58. Ce sa întîmplat dupã aceea ?

A: În acel moment, Proiectul Blue Book sa terminat. Dacã î-ti amintesti acele zile, au declarat cã nu exista “ nimic “, stii. Si ...

R: Si au spus lumii cã toate OZN-urile erau identificãri eronate, minciuni …[ingerintã în conversatie]

A: Baloane.

R: ...Poate, probleme psihologice.

A: Da. Atunci seful meu a venit la mine si mi-a spus: “ Am fost adjudicati unei noi sarcini “. A spus: “ Oh, mergem la Capitoliu. Vom face parte din ofensiva lui Eisenhower. El încearcã sã gãseascã ceva despre acesti strãini, pe care MJ12, zice cã a gãsit, dar despre care niciodatã nu a trimis rapoartele”.

R: MJ12, grupul care controla OZN-urile/UFO’s. Îl numeau MJ12, în acel timp ? Da ?

A: Ne-au chemat. [Noi] am mers la Biroul Oval, si Presedintele Eisenhower, era acolo cu Nixon, si a spus : “ Am chemat persoanele de la MJ12, Zona 51 si 54, dar ei au spus cã Guvernul nu avea jurisdictie, asupra ceea ce ei fãceau “.  Deci, fiind un general în rezervã, nu le-am spus sã se ducã dracului, fãrã nici un motiv bun. Apoi el a spus: “ Vreau ca tu, si Seful tãu sã zburati pînã acolo. Vreau sã le trimit un mesaj personal “. Vreau sã le spuneti cine este seful, sã le spuneti, cã au sãptãmîna viitoare, ca sã se prezinte în Washington si sã se reporteze la mine. Si dacã nu o vor face, mobilizez 1ªArmatã din Colorado, si vom investiga, vom investiga de la bazã. Nu mã intereseazã materialul clasificat pe care l-ati adus. Vom termina cu asta “. 

R: Eisenhower voia sã invadeze Zona 51

A: Da, cu Armata nº1

R: Atunci ai iesit cu superiorul tãu ...

A: Da.

R: Ati zburat si aterizat. Ce sa întîmplat ? Poti sã descrii tot ceea ce sa întîmplat ? Ce ai vãzut ?

A: Ne-au dus la 13 sau 15 mile în sud de S4, la un fel de deschidere, cum ar fi usile unui garaj. Si în aceste usi de garaj, erau mai multe farfurii zburãtoare. Prima, avea nava de la Roswell în interior. A fost o prãbusire, dar se pare cã toti strãinii, care erau în interior muriserã, cu exceptia unui cuplu.

R: Deci ai vãzut nava de la Roswell ! Si cum erau celelate pe care le-ai vãzut ?

A: Ei bine, nava de la Roswell era într-adevãr ciudatã, pentru cã pãrea a fi din foaie de aluminiu [tuse]. Puteam merge pînã la ea, si o puteam misca. În total trebuia sã cîntãreascã 150-200 libre.

R: Ai putea spune care a fost sursa de energie a acestei nave ?

A: Da, era un dispozitiv gravitational, asemãnãtor al lui River. De fapt, mai tîrziu, am obtinut codul matematic pentru gravitate recurentã, pe un carton de 3x5. Cred cã existã diferite tipuri de Greys, etc.

R: Cum ai avut aceastã dovadã ?

A: Mai tîrziu, în S4, am vãzut filmul autopsiei. Si atunci colonelul mi-a spus : “ Ceea ce avem aici este un interviu cu un strãin Grey “.

R: Foarte bine. Precis, în acest moment – cum te-ai simtit ?

A: Ei bine, m-am gîndit, bãiete, nu aveam nici o ideie cã aveam sã vedem lucrul în realitate – tot ceea ce am vãzut a fost un film ![rîsete]

R: Aveai inima, acceleratã în acel moment.

A: Da, seful meu a fost capabil sã meargã la el, si sã aibã un fel de – interviu partial cu el.

R: Atunci, cu ce se pãrea acest strãin Grey ? Puteti sã faceti o micã descriere a lui ?

A: Acesta avea un aspect, care era asemãnãtor unui oriental.

R: Deci, mã întreb, dacã el  era aproape un uman, de ce pãrea a nu fi uman ?

A: Nu, nu arãta uman, referitor la culoarea pielii, si bazic, forma si dimensiunea lui.

R: Cum era mãrimea capului comparat cu un om normal, de exemplu ?

A: Creierul pãrea ceva mai mare, si nasul era mic, foarte mic. Si urechile lui erau gãuri. Gura era foarte micã.

R: Dar de ce v-au dus acolo ? Pentru a vedea un extraterestru ? Care a fost ideea ?

A: Pentru a reveni la Presedinte si ai spune cã ei aveau unu.

R: Deci, în aceastã ocazie, el nu stia cã ei aveau un extraterestru în S4.  

A: Nu.

R: Deci, ce ati fãcut în Zonã – sau ce ati fãcut, sau ce aveati de fãcut, la momentul respectiv ?

A: Da, deci practic am fãcut [noi] ne-am dus la Zona 51, ne-au condus în cladirea principalã, si am vãzut un U2, care, evident, nu stiam cã exista. Si un model de SR-71.

R: Da, Blackbird.

A: Atunci – dar cum am mentionat anterior, nu era modelul actual al lui Blackbird, dar  o versiune initialã.

R: Dupã asta, ati mers direct la Washington ?

A: Da.

R: Sau era în alt loc ... com ajungeati acolo, printr-un zbor al unei companii aeriene normale ?

A: Am zburat la întoarcere într-un alt avion, la baza aerianã, si apoi, am luat avionul Lockheed Electra al Presedintelui Eisenhower, înapoi la Washington.

R: Tu si seful tãu, v-ati întîlnit acum cu Presedintele ?

A: Da.

R: Ne puteti descrie ?

A: Ei bine, ne-am întîlnit cu el la etajul al doilea al clãdirii vechi de înmagazinare de OSS. Si Eisenhower si Nixon, erau acolo. Si Hoover, de asemenea era acolo. Atunci, ne-a întrebat despre ce era vorba, si noi i-am povestit despre strãin si toatã situatia. Si proiectele negre, etc. Si el a rãmas complect socat. Pentru prima datã, pãrea sã fie îngrijorat. Stii, probabil era îngrijorat.

R: Cred cã Eisenhower era – vreau sã spun, cu sigurantã stia, cã farfuriile zburãtoare erau reale, si asa cred cã mã întreb pe mine singur, de ce, el era cu adevãrat surprins ?

A: Ah, surprins asupra programele operatiunilor negre. Eisenhower a spus : “Trebuie sã mentinem, acest lucru complect secret.” Stii. “Nu puteti vorbi despre asta “.

R: Numele dvs. adevãrat este – vreau sã spun – numele care vi sa dat la nastere – era diferit de acel pe care il aveati în acest...

A: Da, niciodatã nu l-am folosit la CIA, în nici un fel.

R: Acum, si ce spui despre ziua de azi ? Te prezinti la public, cu aceastã înregistrare, si asta este pe deasupra o informatie delicatã, cu toate cã, anterior vorbisem despre jurãmintele de sigurantã, care pot expira dupã o anumitã peroadã de timp...........

A: 50 de ani, da.

R: Dar ... încã sunteti îngrijorat.

A: Chemarea telefonicã a lui Linda [ ultimul nume nu este perceptibil ] – telefonul ei era supravegheat – si ei au obtinut numãrul de telefon prin intermediul Companiei (de telefoane).

R: Cînd v-au gãsit, ce sa întîmplat ?

A: M-am dus la magazinul alimentar. Doi indivizi, în haine negre, au sosit într-un Lincoln negru. Si au venit la mine, si mi-au spus cã era mai bine sã nu public nimic, sau sã mai vorbesc cu Linda despre alte lucruri. Din cauza asta, în aceastã ocazie, am fãcut-o. M-am oprit.

R: A fost suficient pentru a vã intimida....

A: Da [eu] as prefera sã rãmîn mai degrabã anonim. Sã nu-mi arãt fata niciodatã, prin nimic.

R: Într-adevãr, apreciez cã ne-ati dat acest interviu.

A: Da, asta afost – cred, cã o idee bunã, pentru cã mã simt mult mai bine, dupã ce am vorbit despre acest lucru. Simt cã mi-am luat o povarã dupã umerii mei.

R: Într-adevãr.

A: Pentru cã aveam o grãmadã de secrete îngrozitoare, pe care le-am pãstrat ani de zile.

[ sfîrsit de vídeo ]

Translator: Florika